Webinarul | „Genetica în cercetarea medicală” va fi oferit de Genetic Center și prezentat de dna. dr. Mariela Militaru
Dr. Mariela Sanda MILITARU, este șef de lucrări la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Hatieganu” Cluj-Napoca, Disciplina de Genetică Medicală, doctor în Științe Medicale și are două specializări: este medic primar genetician și medic specialist medicină de laborator. În prezent, este director medical al laboratoarelor de genetică Regina Maria, a coordonat departamentele de citogenetică și genetică moleculară Genetic Medical Center și are o prodigioasă activitate de catedră și medicală. S-a perfecționat în citogenetică la Institutul de Genetică Umană, Hamburg, Germania și în citogenetică prenatală și genetică moleculară, la Versailles, Franța. A implementat pentru prima dată în România în 2002 tehnicile de analiză cromozomială din lichid amniotic pentru diagnosticul bolilor genetice la făt și a participat la 10 granturi de cercetare, în calitate de director de proiect sau membru în colectivul de cercetare. Are o activitate publicistică și stiințifică bogată, fiind autorul unui volum de specialitate, coautor la alte 12 capitole de cărți, are 55 de lucrări publicate în extenso, 49 de comunicate și publicate în rezumat și 39 de articole publicate în volume cu ISSN sau ISBN. Este membru al Societății Europene de Genetică Umană (ESHG), al Societății Europene de Citogenetică(ECA), Societății Române de Biologie Celulară (SRBC), Societății Române de Medicină de Laborator (SRML), Asociației Române de Medicină perinatală (ARMPR), Societății Române de Genetică Medicală (SRGM) și membru în Comisia de citogenetică SRGM.
Tema principala a acestui webinar: Markerii genetici in cancerul colorectal
Data de desfășurare este joi 02 iunie, între orele 16:00 și 18:00 (EET).
Pentru participare, doritorii sunt rugați să se înregistreze AICI
După înregistrare, participanții vor primi linkul de pe platforma ZOOM unde se va desfășura webinarul.