Stire

Smart City Industry Awards editia a v-a - Comunicat de presa

Smart City Industry Awards

ediția a IV-a

 

Comunicat Presă

București, 12 Decembrie 2019

Cea de-a 4-a ediție a Galei Smart City Industry Awards a fost celebrată de peste 400 de decidenți din industrie

 

Pe 11 decembrie, Asociația Română pentru Smart City a organizat cea de-a 4-a ediție a Galei Smart City Industry Awards, cel mai important eveniment al Industriei Smart City din România, devenit deja tradiție. Gala a avut loc la Palatul Parlamentului, unde au participat peste 400 dintre cei mai importanți decidenți ai industriei. În competiție au fost înscrise 101 proiecte, triplu față de numărul proiectelor din 2018. 

În cadrul evenimentului a fost lansat cel mai important program de dezvoltare al comunităților smart din România - Carta România 2030, un demers important prin care liderii prezenți la eveniment și-au asumat valorile comune propuse pentru dezvoltarea comunităților din România în următorii 10 ani: Este poate cea mai importantă inițiativă a noastră ca asociație la nivelul administrațiilor locale. Asta înseamnă să fim sinceri, să ne asumăm această Cartă, să ne asumăm această declarație. România va fi digitală în 2030a declarat Eduard Dumitrașcu, președintele Asociației Române pentru Smart City.

Competiția Smart City Industry Awards a avut două componente. Premiile pentru categoriile Smart City au fost acordate pe baza punctării proiectelor înscrise în competiție de către juriu, iar premiile speciale au fost acordate în baza monitorizării activității pe parcursul anului 2019 de către experții ARSC. Juriul a fost format din persoane cu înaltă pregătire în domeniile relevante pentru cele 9 categorii, practicieni și experți în domeniile jurizate. Anul acesta, președintele juriului a fost marele câștigător al anului 2018, Primarul Municipiului Cluj Napoca, domnul Emil Boc. Au fost depuse spre jurizare proiecte din comunități de toate dimensiunile, de la localități și comune și până la marile municipii. Toate proiectele înscrise în competiție vor fi disponibile pe site-ul competiției, www.scia.ro.

În deschiderea evenimentului, Eduard Dumitrașcu, președintele Asociației Române pentru Smart City, și-a exprimat încrederea în România, în români și în capacitatea de dezvoltare a comunităților la nivel național: Visul meu este ca România să devină un hub regional de tot ce înseamnă proiecte de smart city în această regiune a Europei. Avem tot ce ne trebuie pentru a pune România pe harta Smart City a Europei: de la infrastructură, la fonduri, proiecte și mai ales oameni. Dacă am încerca să definim România anului 2019 din punct de vedere al dezvoltării comunităților creativ-inteligente, implicarea civică ar fi cu siguranță sintagma anului!.

         

Câștigătorii Smart City Industry Awards 2019

 

 Categoria Smart Mobility:

1. Transport Infrastructure Project: Primăria Baia Mare. Proiect: Cross-border green transport network - Rețea ecologică de transport transfrontalier.

2. Best Public Transport Project: Primăria Municipiului Suceava. Proiect: Electromobilitate – Vehicule electrice pentru o municipalitate verde.

3. Smart infrastructure: Sixense. Proiect: Pod Târnava, Sighișoara - Pod arc de tip feroviar, Coridor IV Pan European.

4. Best Ride Sharing Project: Mojito Software SRL. Proiect: BCR eGo-CarSharing.

5. Accesibility: Primăria Municipiului Brașov. Proiect: Managementul informatizat al sistemului de transport în comun.

6. Alternative Transport: Primăria Curtea de Argeș. Proiect: Dezvoltarea unui sistem de transport modern, accesibil și durabil în Municipiul Curtea de Argeș.

7. Best Mobility Project: E-Government Solutions. Proiect: e-Mobilitate - Un vis posibil in Sectorul 4 al Municipiului Bucuresti.

Categoria Smart Economy:

1. Best Start-Up: SC Eventya Co SRL. Proiect: Eventya.

2. Young Smart Innovator of the Year: Asociația Over4. Proiect: Over4.

Categoria Smart Government:

1. Digital City: Primăria Municipiului Iași. Proiect: De la Cetățeni și Senzori la Digitalizare.

2. Transparency and Access to Information: TUD Investment Consulting. Poiect: Verde Buget.

 

Categoria Smart Citizen:

1. Civic Engagement: Iași AI. Proiect: Iași Smart City

2. Best Project: - au fost selectate două proiecte câștigătoare:

- Primăria Muncipiului Craiova. Proiect: A.R.C.A. - Accesibilitatea procedurilor administrative prin Reducerea birocrației și digitizare pentru Cetățenii BĂNIEI.

- SC Life Is Hard SA. Proiect: City Health.

 

Categoria Smart Environment:

1. Best Smart Environment Project: Beia Consult International. Proiect: CitiSim - Smart City 3D Simulation and Monitoring Platform.

 

Categoria Smart Living:

1. Smart Tourism: S.C. Doorieapp SRL. Proiect Doorie App

2. Smart Health: Universitatea Babes Bolyai. Proiect: Smart Rad-EN

3. Best CSR Project: Zitec. Proiect: #cei1024.

Categoria Smart Energy

1. Project of the Year: Green Spots Technology. Proiect: Green Spots.

 

Categoria Smart Education:

1. Academic Program Award: Școala fără Șomeri

2. Project of the year: Asociația Măgurele Science Park. Proiect: Smart Lab Măgurele.

 

Categoria Smart Real Estate and Residential:

1. Building and Construction: ArcelorMittal. Proiect: Arcelor Mittal Steel Sheet Piles

2. Best Smart Green Project: Impact Developer. Proiect: Greenfield 2020. Greenfield

3. Developer of the Year: Alesonor. Proiect: Amber Gardens

4. Best FM Company: BMF Group

5. Project of the year: Asociatia Romania Green Building Council (ROGBC). Proiect: Smarter Finance for Families.

 

Premiile speciale

1. Premiul special pentru generarea unei viziuni privind dezvoltarea României a fost acordat Institutului pentru Libertate și Democrație pentru inițierea proiectului România Orizont 2030. Premiul a fost ridicat de Cristian David, fost Ministru de Interne și președinte fondator ILD.

2. Smart City Industry - Best Mass Media Supporter: Câștigător - Ziarul Bursa.

3. Smart City Industry - Most active Member: Câștigător - Dewatering and Silent Pilling

4. Smart City Industry - City Manager of the year: Câștigător - Ioan Gâf Deac, city manager PS4

5. Smart City Industry - CEO of the year: Câștigător - George Zhang, CEO Huawei România

6. Smart City Industry - Partner of the year

La această categorie au existat 2 câștigători: Consiliul Județean Ilfov, premiul fiind ridicat de președintele instituției, domnul Marian Petrache și Ambasada SUA reprezentată de doamna Mihaela Dodoiu.

7. Smart City Industry - Best Smart City Company: Câștigător - Orange România

Smart City Industry - Mayor of the year: Câștigător - Daniel Băluță, Primarul Sectorului 4, București

8. Smart City Industry - Best Smart City Project of the Year:  Câștigător – Primăria Municipiului Iași. Premiul a fost ridicat de domnul Mihai Chirica, Primarul Municipiului Iași.