Premiile Galei Cercetării Românești 2023
Marți, pe 31 ianuarie, a avut loc Gala Cercetării Românești, organizată de Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării la Ateneul Român. În cadrul evenimentului, cercetătorii activi din România au obținut premii la principalele categorii, plus un premiu special.
Unul dintre premiile la cele două categorii principale, Premiul la Categoria II: Tineri cercetători, a fost câștigat de Conf. univ. Dr. Lucian Mihai Itu – Universitatea Transilvania (Medicină personalizată), unul dintre membrii activi ai Academiei Oamenilor de Știință din România.
Iar Premiul special pentru transfer în economia rezultatelor cercetării a fost acordat Prof. univ. Dr. Anton Ficai – Universitatea Politehnica București, care lucrează la Departamentul de Știința și Ingineria Materialelor Oxidice și Nanomateriale, Laureat al Olimpiadelor Naționale de Chimie, distins cu peste 100 de medalii de aur și premii speciale.
Președintele României a salutat inițiativa Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării de a organiza o gală dedicată recunoașterii excelenței în cercetare și a palmaresului oamenilor de știință români. Acesta a transmis un mesaj cu prilejul primei ediții a Galei Cercetării Românești
“Cercetarea și inovarea din România au nevoie de promovare susținută și mai ales de o abordare coerentă și predictibilă în ceea ce privește finanțarea, astfel încât să putem vorbi despre o reală dezvoltare și încurajare a domeniului pe termen mediu și lung. Cercetătorii, indiferent dacă se află la începutul carierei sau au deja o experiență bogată, trebuie să poată previziona ce apeluri de proiecte competitive sunt disponibile pentru a-și pune în practică ideile lor valoroase”